22 octombrie este termenul pentru retaileri. RTM-ul (Release To Manufacturing) va avea loc mult mai devreme. Partenerii Microsoft care vor vinde Windows 7 împreună cu PC-urile noi vor primi codul sistemului de operare încă de la sfârşitul lunii iulie.
Lansarea lui Windows 7 reflectă şi o abordare mai precaută a celor de Microsoft privitor la anunţurile oficiale de lansare. Este cunoscut faptul că Microsoft nu prea şi-a respectat termenele de-a lungul timpului. De data aceasta, Microsoft pare să fi calculat cu precauţie o dată rezonabilă de lansare pentru Windows 7.