La doar câteva zile după ce Samsung a anunţat două telefoane noi, Nokia răspunde tot cu două telefoane. Unul dintre acestea este Nokia 7230, un slider elegant, pe care îl vor găsi atractiv în special doamnele şi domnişoarele.
Ca dotări tehnice, Nokia 7230 nu este tocmai un telefon de top. Are un ecran QVGA de 2.4 inch, suport 3G, cameră foto de 3.2 MP şi slot microSD. În pachet se va găsi şi un card micro SD de 2 GB.
Nokia 7230 va intra pe piaţă în primul trimestru din 2010 şi va costa, fără taxe, 100 de euro.