Google a lansat in aceasta saptamana un nou serviciu de care va anuntam inca de marti denumit Buzz cu care intra in prospera afacere a retelelor sociale. Si pentru ca trebuia pornit de undeva, Google s-a gandit sa integreze toti userii serviciului sau de e-mail gratuit, Gmail. Astfel, noul serviciu de socializare integreaza automat toate persoanele care au cont de email dar si persoanele cu care acestea au schimbat mailuri sau informatii. De asemenea, utilizatorii conectati online in serviciul Google Chat din Gmail au devenit principala tinta a noului serviciu de socializare.
Buzz permite utilizatorilor sa posteze statusuri, sa imparta continut media, sa citeasca si sa comenteze postarile prietenilor. Daca noul serviciul are vreo sansa in fata celor de la Facebook sau Twitter merita urmarit, mai ales ca acestia din urma, au contracarat deja, cu lansarea unor noi facilitati ale site-urilor de socializare detinute.
Google Buzz poate fi accesat si de pe telefoanele mobile, unde contine si o facilitate suplimentara de locatie. Pe versiunea pentru mobil poti sa gasesti persoanele aflate in zona in care te afli si care sunt online pe Buzz.