În realitate, nu este o tastatură completă, ca
dimensiuni şi funcţii. Este un fel de numpad care, în locul funcţiilor alfanumerice, comandă anumite operaţiuni în Gmail. Iar când spun anumite mă refer la funcţiile cele mai importante precum Reply, Forward, Star etc. În total sunt 19 funcţii de Gmail care pot fi comandate direct de la tastatură.Gboard costă 20 de dolari, fără taxe. Personal nu mă văd cumpărând o astfel de tastatură chiar dacă folosesc Gmail zilnic. În primul rând, îmi sunt suficiente shortcut-urile din Gmail. Shortcut-uri cu care poţi realiza diverse operaţiuni printr-o singură apăsare de tastă. În al doilea rând, nu-mi prea place ideea de a căra încă o "chestie" la mine în afară de strictul necesar. Aşadar, trec această tastatură la idei interesante şi produse inutile.









