Dacă nu sunteţi printre cele 2,5 milioane de turişti care se plimbă pe străzile oraşului Pompei în fiecare an, acum există o alternativă şi anume Google Street View.
Serviciul de fotografii panoramice oferit de Google a ajuns şi în anticul oraşul roman care a fost îngropat în urma erupţiei muntelui Vezuviu în 79 î.e.n.
Statuile, templele, amfiteatrele, precum şi prim planuri ale caselor, brutăriilor şi termele sunt acum vizibile cu ajutorul programului Google Earth, pus la dispoziţie gratuit. Tururi virtuale ale siturilor arheologice abundă pe internet şi pe DVD-uri. Cu doar câteva click-uri poţi face un tur al Romei antice, să intri în Marea Piramidă din Egipt sau să urci treptele Acropolisului din Grecia.
Probleme este că aceste reconstrucţii arată de cele mai multe ori la fel, fiind lipsite de viaţă. Google Street View permite o experienţă mult mai realistică, lăsând impresia că te plimbi pe străzi, împreună cu turiştii.