RicH and FamouS

       Home         Glosar IT                                                                                                                                                                                                              SUBSCRIBE NOW!
        
Se afișează postările cu eticheta Smartphone. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Smartphone. Afișați toate postările

08.02.2010

"Sfaturi de iarna" pentru utilizatorii de smartphone-uri

Pentru ca iarna nu se mai opreste si pare a reveni in valuri iar si iar peste noi, ar fi bine sa ne ingrijim si de loialii nostri parteneri tehnologici, fie ca sunt smartphone-uri sau PDA-uri.

Nimic nu e mai neplacut decat sa constati ca telefonul tau inteligent, de care esti foarte mandru, te abandoneaza in plina iarna, in zapada, fara nici un avertisment. Sunt cateva lucruri de care trebuie sa tinem cont daca vrem sa ne bucuram de utilizarea smartphone-ului propriu indiferent de vreme si fara sa ii afectam durata de viata.

Din cauza frigului, o baterie de telefon se poate descarca integral sau, mai rau, poate chiar sa se strice. Sunt telefoane care ajung chiar sa piarda din memorie din cauza inghetarii bateriei.

Este important sa incarcam telefonul mai des, pentru ca o temperatura joasa duce la descarcarea mult mai rapida a bateriei. Inainte de a incarca telefonul, trebuie sa ne asiguram ca bateria acestuia s-a incalzit. Este de evitat sa punem la incarcat imediat un telefon care a stat mult timp in frig. Daca petreceti mult timp in trafic, ar fi util sa aveti un incarcator de masina.

Temperaturile joase pot sa faca touchscreen-ul mult mai casant. De aceea, ar fi de preferat sa umblati cu mult mai multa grija in perioada de iarna cu telefoanele care au acest tip de ecran.

Frigul nu este periculos doar pentru touchscreen-uri. Orice tip de ecran are de suferit din cauza temperaturilor scazut. De aceea, evitati sa lasati telefoanele in buzunarele exterioare ale gentilor sau ale hainelor.

In cazul in care calatoriti, sfaturile devin si mai numeroase. Trebuie sa verificati periodic daca aveti semnal, sa va asigurati ca puteti contacta serviciul de urgenta si, eventual, chiar pe cineva din familie prin intermediul unor taste rapide.

07.02.2010

Kindle vs telefoanele inteligente

Cercetatorii de la Universitatea din Georgia, SUA, au ajuns la concluzia că e-readerele ar fi cam…depăşite şi limitate în ceea ce priveşte tehnologia. Într-un studiu publicat recent, aceştia afirmă că un e-reader precum Kindle sau Kindle DX nu au nicio şansă să o ia înaintea ziarelor şi a cărţilor printate, atâta vreme cât nu includ caracteristici precum ecran color, fotografii sau touch screen. Ba chiar mai mult, tinerii care au fost supuşi acestui experiment şi-au declarat încă o dată preferinţa pentru mult-iubitele smartphone-uri, în speţă Blackberry şi iPhone, care – spun ei – au atât de multe aplicaţii (de la muzică până la navigarea pe internet) într-un “ambalaj” mult mai mic. Dacă unii adulţi au fost încântaţi de noua tehnologie Kindle, când a venit vorba de preţ toţi au declarat la unison: este prea scump ! Până la urmă, cine ar plăti 489$ ca să-l folosească doar la cititul ziarelor ? În concluzie, Dean Krugman, cel care a condus acest studiu, spune că un e-reader nu se va vinde niciodată pentru simplul fapt că se pot citi ziarele pe el ; în schimb, dacă pe lângă asta mai adăugăm şi cărţi digitale şi reviste…situaţia se schimbă total.

08.12.2009

LG eXpo – un smartphone cu proiector ataşat

Introducerea microproiectoarelor în telefoanele mobile este lentă şi s-ar putea ca piaţa pentru acest tip de dispozitive să nu fie chiar atât de mare. LG face un pas în această direcţie, însă cu atenţie şi destul de mult tact. Smartphone-ul eXpo nu are un modul integrat pentru proiecţie, ci unul ataşabil în locul capacului bateriei. Se pleacă de la premiza că utilizatorul, care vine neapărat din mediul business după cum vom vedea în continuare, îşi va folosi în mod normal telefonul mobil cu tastatură QWERTY, procesor la 1 GHz şi ecran de 3.2". La nevoie, va ataşa microproiectorul şi va susţine o prezentare unei eventuale audienţe într-o sală destul de întunecată.

LG eXpo rulează Windows Mobile 6.5 şi se va comercializa în reţeaua AT&T din Statele Unite, spre dezamăgirea multora dintre noi. Am spus că utilizatorul va trebui să vină dintr-un anumit mediu deoarece terminalul va fi disponibil la preţul de 380 $ pentru un contract de doi ani doar împreună cu un abonament business. Din această sumă, 180 $ costă doar proiectorul, achiziţionarea lui fiind opţională. Mai jos găsiţi o prezentare a lui LG eXpo făcută de Pcmag.com.

    Blog din Moldova    FastCounter 

 
Copyright © 2008-2010 Foster1. All rights reserved.